Leasing imobiliar pentru persoane fizice? Da, acum este mai usor decat crezi!

Serviciul de leasing imobiliar este in principal adresat agentilor economici pentru achizitia de sedii de firme sau imobile, insa această modalitate de finanţare poate fi o soluţie şi pentru persoanele fizice. Leasingul imobiliar pentru persoane fizice este o alternativa de finantare ce devine din ce in ce mai accesibila si prezinta numeroase avantaje comparativ cu un credit imobiliar clasic.

Ce este leasing-ul imobiliar? Aceasta operatiune este cea in care un locator se obliga ca, la solicitarea unui utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un furnizor un bun imobil si sa transmita utilizatorului folosinta asupra acestuia, contra unei plati, numite redeventa (rata), in scopul exploatarii ori, dupa caz, al achizitionarii bunului.

Leasingul este de fapt o alternativa la sistemul de creditare. Unul dintre avantajele leasingului este faptul ca este disponibil si pentru persoane care, din diferite motive nu sunt eligibile pentru credit bancar standard. De asemenea, un alt avantaj al finantarii prin leasing ţine de birocraţie, procedurile fiind ceva mai simple.

In cazul unui contract de leasing imobiliar, pe durata contractului, finanțatorul păstrează titlul de proprietar, lucru ce-l scutește pe client de costurile altei garanții. Practic, pe parcursul contractului clientul va avea obligaţia plăţilor aferente utilizării apartamentului din punct de vedere al taxelor fiscale şi altor costuri de utilizare, iar transferul dreptului de proprietate are loc la sfarsitul contractului, odată cu plata ultimei rate, care se numește valoare reziduală.

Un alt avantaj consta in faptul ca o firma de leasing ofera o flexibilitate mai mare în ceea ce privește avansul și perioada de finanțare comparativ cu alte instituții financiare. Leasingul imobiliar este din ce in ce mai avantajos. Perioada de finantare, ce pana de curand era comparabil mai mica fata de un credit imobiliar, a crescut ajungand pana la 20 de ani.

In prezent, pe piata din Romania, ofertele de leasing imobiliar sunt numerose, insa multe dintre acestea se adreseaza persoanelor juridice. DESTINE LEASING IFN doreste sa devina un finantator principal al persoanelor fizice din Romania, oferind servicii atat in ceea ce priveste leasingul financiar imobiliar cat si sale & leaseback imobiliar destinat exclusiv acestora.